Omul, asa cum il concepe existentialismul, daca nu poate fi definit, se datoreaza faptului ca el nu e nimic la inceput. El nu va deveni ceva decat pe urma si va fi ceea ce el se va fi facut. Astfel, nu exista natura umana, pentru ca nu exista un Dumnezeu pentru a o concepe. [...] Omul nu este altceva decat ceea ce se face el insusi. [...] Dar ce vrem sa spunem prin aceasta daca nu ca omul are o mai mare demnitate decat o piatra sau o masa.

Jean-Paul Sartre in Existantialismul este un umanism

Alegerile sunt partile care ne definesc vietile. Mai bine zis, alegerile sunt o parte a vietii care ne defineste ca indivizi, ca oi ratacite de turma, ca un exemplu al logicii lui Hermes.

Pentru Sartre, necesitatea (literatura) angajata se refera la faptul ca refuzand sa alegi inseamna a alege sa nu alegi. Si pentru ca aici e vorba mai mult despre ce cred eu, am doua principii dupa care ma ghidez in cele ce voi spune mai departe: nici un om, oricat de nesemnificativ ar fi, nu trebuie sa fie pasiv-letargic ci pasator fata de orice alegere in viata; in al doilea rand, cred ca mereu omul a ales/alege/va alege intre un rau mai putin rau si un rau mai rau.

Rau cu rau dar mai rau fara rau!

Mai exact: daca vom alege cea mai buna faina spirituala, vom avea material pentru a framanta un aluat fizico-spiritual si de-abia atunci printr-o dospire si coacere vom ajunge la o NATURA. Hai sa nu o numim “natura umana”, precum Sartre: exista natura umana nedemna si natura umana demna (mai implinita spiritual “decat o piatra sau o masa”), deci numai cea din urma ar fi cea mai potrivita de a fi numita si “umana”.

Intra-adevar, suntem ceea ce ne facem noi insine, deci trebuie sa gasim o cale de realizare a naturii proprii, caci “nu exista un Dumnezeu pentru a o concepe”. Totul sta in ALEGERILE NOASTRE.

Poate nu exista un Dumnezeu, ci constiinta colectiva a pietrelor si a meselor de a conlucra spre dezvoltarea unitara spirituala. Poate aceasta forta nevazuta (totusi prezenta si simtita la nivel metafizic) a avut nevoie de un nume (caz particular in limba romana: Dumnezeu este unic; in alte limbi, Acesta este pur si simplu Zeul) si i s-a gasit unul supraomenesc (zeu) si intrucatva nenominal (domn): Dumnezeu = constiinta, vointa, memoria colectiva?