Cateodata, in cazul oamenilor ce trezesc simpatii de cele mai multe ori nefondate, totul poate parea insa scarbos si detestabil. Am iesit din Pasajul Universitatii, trecand parca de la o lume ireala la una reala, spre Coltei si am vazut o femeie cersind care avea un picior imobilizat din cauza unor arsuri grave cauzate cel mai probabil de diabet. Imi venea sa ma duc la dansa si s-o dau in p***a ma-sii!!! Duceti-va-n p**a mea undeva sa va luati zilele, voi si tiganii!!! Nu ne mai obositi cu imaginile acestea demolatoare, emotional vorbind pentru unii, sau detestabile, pentru mine! Cand va mai si apropiati de mine – vai, ce indrazneala – mirositi a hoit si v-as injura si v-as blestema trei generatii de copii de acum incolo!
Nu cred ca barbatii sunt cei insensibili. Din contra, sunt sigur ca femeia are o latura sau chiar intreaga natura umana mai rece decat a barbatului. O femeie face un act de bunavointa (~filantropie) – in aceasta eu vad un gest pur mecanic, fara feeling. De exemplu, diriga mea din liceu: Da-te dracului! Te fereai sa nu te atinga copiii orfani de la Ciresarii II si nu pareai prea afectata la inmormantarea mamei lui Alex! Basca, mai si povesteai la ore ce bijuterii frumoase ai vazut in x, y magazine, asta in perioadele de cadorisiri! F*CK YOU, YOU HEARTLESS B*TCH! I HATE YA!!!
Mi se pare o aberatie (desi termenul nu exista in dex), scuzati pleonasmul, ridicola si absurda (diferenta intre cele doua stari este definita in “Mitul lui Sisif”) sa afirme cineva: “Mi-e de ajuns. Sunt fericit cu ce am.” Repet: ridicol! si absurd! pana la extrem. Desigur, aceasta e doar a mea opinie radicala. Aceasta stare de multumire fata de momentul actual, de prezent, de avutie spirituala si materiala nu este cea care l-a facut pe om sa evolueze; acceptand conditiile date naturalmente, deci existenta unei lipse de vointa incipient umana intrucatva, nu se pot depasi limitele. Par example, cum/de ce naiba sa construiesti avioane mai mari si mai rapide cand afirmam ca acelea existente deja in industria aviatica sunt de ajuns? Nuuu! Gura bate curu’! Chiar daca vorbim ceva, nu credem acel ceva, nu spunem adevarului pe nume cand suntem intrebati despre ceea ce credem noi ca este suficient persoanei umane. Poate asa este cel mai bine pana la urma: dorinta singulara de afirmare va fi cu atat mai mare cu cat ceilalti vor crede contrariul.
Toti isi doresc o moarte fara durere. Da, da! Toti vor sa moara subit, fara sa stie de momentul inevitabil. Acesta este un adevar universal. Eu nu vreau nimic: droguri (medicamentoase sau mai putin medicamentoase), fire intepate din cap pana in gaura curului, tuburi de oxigen, medici, aparate de intretinut viata… Mi se pare o abatere de la natura, de la originile mele universale, ca om (vezi P.S.). Daca va fi scris sa mor, voi muri. Daca este scris sa traiesc, nu voi muri. Elementele universale (in denumirea unora Dumnezeu, a altora chakra etc.) hotarasc linia vietii fiecaruia dintre noi. Nu ma convingeti pe mine ca Universul (Dumnezeu, chakra) lucreaza prin mainile si bisturiul doctorilor. Aberatii!!!
Cam atat. Ma opresc aici. Poate voi reusi sa instaurez aceasta noua ordine (desi ordinea ancestrala, primordiala nu este o noutate), din aceste cateva puncte de plecare… Poate nu… 
P.S.: Precum Edgar Morin si Max Horkheimer filosofeaza in lucrarile mentionate de mine la capitolul “Comentarii”, ne-am indepartat prea mult de origini, suntem o notiune insulara intr-o eclipsa a ratiunii. Cred ca acest fapt este cel mai evident cand incercam sa invingem moartea, vointa universala (divina) de a ne pensiona definitiv din marea scena a vietii. De aceea simt ceea ce simt. Eu nu iau o aspirina ca sa calmez o migrena… totul vine si totul trece cu de la sine putere!
